Sunt incercata (cu o lene in stanga si o stare de agasare in dreapta) de destin sa ies din starea mea de nefericire/nepasare fata de lume, si sa fac ceva(pentru mine).Lucru asta mi-l cere mintea, nicidecum vreun motiv ascuns. Ma inviorez la provocari noi, dar fac un pas inapoi cam in fiecare zi.Un abur de cafea aromata din perioada imprudenta de adolescenta ma trezeste la realitate, dar prima gura sorbita ma adoame la loc.M-am neglijat mult in ultima vreme,incerc sa gasesc motivul, dar se ascunde bine. Nu sunt genul care isi vopeste parul dupa cum bate vantul, dar sa trec de la 30-35 de centimetri la 4-5, mi se pare ok.Nu stiu daca e un act de curaj, dar cu siguranta imi schimba mult starea de lehamite intiparita pe chip in ultima perioada. Redescoperirea marilor scriitori internationali, descrierile lungi pe cateva pagini a personajelor,locurilor si moravurilor, imi imbina iar viata cu un ritm melodios, dragut, dar nu siropos.
Acum in prag de sfarsit de an, vreau sa ma redefinesc, sa-mi pun in ordine gandurile( poate si freza), poate sa-mi fac planuri pentru anul urmator- sau sa mai astept putin?!, la cate am, ar trebui sa incep de acum, sa am timp sa le trec pe toate pe lista, sa nu omit ceva.