Stau tolanita pe sezlongul de sub nucul (inca) verde din fata casei si ma bucur de ultimele zile de caldura suportabila savurand o limonada. Am decis de azi sa nu mai fiu ingrata. Ori de cate ori sunt sanatoasa tun (adica ferita de vreo raceala/gripa/depresie/durere de cap etc), mi se nazare mie cate o suferinta abstracta. Si caut (si culmea gasesc) cate o durere din care sa trag mai ceva ca lupii din hoituri. O dragoste neimpartasita sau o frustrare mai veche din care storc sucul amarui cu care sa-mi potolesc setea dureroasa de suferinta fizica.
Si nu, nu sunt masochista, poate am cateva lucruri (poate pagini intregi) de spus, de lamurit pentru fiecare situatie in parte, ca sa traiesc in continuare prezentul si sa las trecutul dupa cortina.
As zice ca am cateva plagi deschise la care intorc mereu privirea si nu le las sa se cicatrizeze, din contra mai largesc un pic rana, mai adaug detalii: sare si piper, sa doara mai tare, sa nu cumva sa se vindece, sa dispara, sa ma lase singura si pustita de ganduri amare.
Din ce nimicuri efemere ne tesem viata? Oare exista destin sau ne alegem singuri pragurile usilor pe care le pasim? Sunt greselile reale sau sunt doar niste situatii cu deznodamant neaprobat de majoritatea?
Oare suntem niste victime discrete ale propriilor decizii, greseli sau improvizatii de moment intr-o situatie data?
Un suflu de vant mai violent imi trimite o patura de